Băieții și alte povestiri
Mario Vargas Llosa

Spui Premiul Nobel pentru Literatură și e imposibil să nu te gândești la ambițiile noastre de români născuți poeți. Dar cum ne cam sare tura pentru un loc la masa suedezilor (cel puțin deocamdată sau până când singurul nostru candidat trece la cele sfinte și capătă o altfel de aură), nu ne rămâne decât să ne uităm îmbufnați la ce nume mai sunt trecute în dreptul premiilor. Printre mulți alții îl vom găsi și pe Mario Vargas Llosa. Parcă simțim nevoia să ne așezăm în banca noastră și să dăm o căutare cinstită online, doar doar ne-om lumina care e treaba cu peruanul ăsta, primit în Academia Franceză chiar dacă nu are nici măcar un singur text scris în limba lui Voltaire. Treaba nu e foarte complicată și ne lămurim repejor că e vorba de un titan al literaturii universale, doar dând un scroll peste titlurile sale (asta dacă nu ne-am învrednicit să și citim din ele), dar și iama prin articolele care se întrec în elogii. Efortul se va dovedi serios și ne va pune degetul la grea încercare. Dar destul cu gluma. Să trecem la chestii mai serioase.
Pe post de introducere, oarecum succintă în opera sa, vă propun acest volum de povestiri care cuprinde textele de început ale tânărului Llosa (publicat în 1959 – câștigător al concursului de proză scurtă Leopoldo Alas), dar și o completare adăugată la opt ani distanță. Avem astfel acces, prin poarta imaginară a Anzilor, la universul Americii Latine, unul plin de culoare și de un realism care redefinește ideea de duritate, cu volumul emoțiilor dat la maxim. Nu e cazul să mă pierd prin detalii despre tehnica narativă, dar pot vă asigur că Llosa este un povestitor desăvârșit care se pricepe de minune să te țină captiv în paginile scrierilor sale, fără să facă apel la realismul magic tipic literaturii sud-americane.
Povestirea mea preferată este Înfruntarea și conține una dintre cele mai bine scrise scene de luptă dintre doi cuțitari (din câte am citit până acum). E un delir continuu, vă garantez. Rareori mi s-a întâmplat să termin o povestire cu palmele transpirate.
Am în colecție ediția din 2013 a editurii Humanitas.
Spor la citit!


Pus pe lista!
La faza cu cuțitarii… io nu mă bag! Pot sări peste pagini/ scena? Nu de alta, dar nu doresc a palpita, inutil, din atriile mele. :)
Eu recomand Catedral.
(Conversación en La Catedral)
Ah… nu-i vorba despre nu știu ce înalte catedrale- biserici!
Ci doar de o mizeră cârciumă/ bar… bodegă din Lima, prin ‘60.
Ambrosio… belea!